Carte familială de localitate Homorod

Hamruden (româneşte Homorod, ungureşte Homoród) este una din cele 240 localităţi fondate de imigranţi germani în secolul XII-XIII pe teritoriul Ardealului(Siebenbürgen).

Ardealul (un podiş încins de munţii Carpaţi), pe vremea imigraţiei aparţinea de regatul Ungariei. Aşezarea primilor imigranţi avea loc sub domnia regelui Geisa II (1141-1161) care îi chemase în ţară "ad retinendam coronam" (pentru sprijimul coroanei), după cum relatează documentele istorice ale cancelariei Curţii Regale maghiare. În mod oficial, aceşti colonişti au fost numiţi fie "hospites theutonici" (oaspeţi germani) fie "hospites flandrenses" (oaspeţi flandrezi), denumiri care rezultau pe de o parte din apartenenţa lor linguală, pe de altă parte din principala lor origine teritorială. Aceste denumiri iniţiale au fost înlocuite mai târziu de denumirea generică de "saxones", adică de saşi, deşi aceşti "saşi" nu aveau propriu zis nicio legătură cu tribul germanic al saxonilor. Nici nu se cunoaşte cauza reală a introducerii acestei denumiri. Putem doar bănui că în memoria colectivă a maghiarilor s'a păstrat amintirea confrontării istorice cu armata a împăratului germano-saxon Otto cel Mare în lupta pe câmpia "Lechfeld" în anul 955. Acest eveniment a fost, poate, cauza, că maghiarii în acel timp confundau denumirea de saxoni cu toţi etnicii germani.

Numele "Siebenbürgen" pentru teritoriul colonizat de saşi s'a format mult mai târziu. Pentru cârmuitorii maghiari, acest teritoriu era pur şi simplu "Erdély", adică teren împădurit, respectiv situat din perspectiva lor apuseană "dincolo de păduri", numindi-se în limba latino-oficială "Trans-Silvania". Acest nume a fost adoptat ca atare şi în limba română. Denumirea uzuală românescă de "Ardeal" nu este însă decât o asimilate onomatopoietică de la "Erdély".

Nu există o confirmare istorică certă pentru originea denumirii germane de "Siebenbürgen" ("şapte cetăţi"). Cercetări mai recente susţin părerea că prima colonizare a avut loc în preajma Sibiului, fapt pentru care centrala administrativă a aşezământului s'ar fi denumit iniţial "Zibinsburg" ("Cetatea Cibinului"), pe urmă "Sibinsburg" şi mai târziu "Siebenbürgen" pentru tot teritoriul colonizat. Lingviştii mai vechi erau de părere că cifra de "Sieben" (şapte) s'ar fi folosit ca o expresie simbolică pentru noţiunea reprezentând o mulţime, şi anume mulţimea de cetăţi clădite de saşi în Evul Mediu pentru apărarea lor împotriva atacurilor săvârşite de tătari şi turci.

Oricum, coloniştii germani în final au fost denumiţi "Siebenbürger Sachsen", adică "saşi transilvăneni", denumire care a fost acceptată şi cooptată chiar şi de ei înşişi.

Prin tratatul de pace de la Trianon după primul Război Mondial (1919), Transilvania a fost împreunată cu regatul României, fapt prin care saşii deveniră cetăţeni ai statului român.

După această scurtă excursie în domeniul istoriei vrem să ne întoarcem la subiectul nostru propriu zis, adică la comuna transilvano-săsească Hamruden.

Localitatea este situată în partea răsăriteană a terenului (fost) colonizat der germani, la punctul de confluenţă a celor două pâraie "Homorod", 453 m deasupra nivelului mării, hotarul ei cuprinzând o suprafaţă de 3150 ha de pământ arabil.
Până la finele secolului al XVII-lea, Hamruden (Homorod) a fost locuit excluziv de plugari germani. De la începutul secolului al XVIII-lea s'au stabilit primele familii de români la marginea satului, mai întâi ca ciurdari salariaţi de comună, mai târziu apoi şi ca agricultori. În perioda relativ scurtă de aproximativ 200 ani, printr'o rată reproductivă net superioară saşilor, românii au depăşit cu mult numărul populaţiei germane. Astfel, de pildă în anul 1941, din numărul total de 1503 locuitori mai erau doar 508 germani (33,8%).

În cel de al Doilea Război Mondial, conform unei convenţii de stat între România şi Germania, 88 de saşi homorozeni au prestat serviciul lor militar în mare parte în unităţi ale armatei germane. 22 din ei au căzut victime în luptă. Supravieţuitorilor li s'a interzis întoarcerea în ţară, întrucât prin schimbul de front al României din 23 august 1944 au fost declaraţi în mod pauşal şi retroactiv drept duşmani ai statului. Ca atare li s'au expropriat atât lor cât şi familiilor înrudite printr'o "reformă agrară" întreaga avere şi inventarul agricol, fără nicio despăgubire.

În ianuarie 1945, în România toţi bărbaţii de 17 până la 45 şi femeile de 18 până la 30 ani de origine germană au fost ridicaţi şi deportaţi pentru "muncă de reconstrucţie" (silnică!) în Uniunea Sovietică. Din Homorod, 59 persoane au fost deportate. Patru din ei au murit acolo în aşa zisele lagăre de internare. Deţinuţii după 5 ani au fost repatriaţi în România, cu excepţia unora care, fiind bolnavi şi inapţi de muncă, fuseseră expulzaţi deja după 2 ani în zona sovietică de ocupaţie a Germaniei.

În cadrul acţiunii de împreunare a familiilor, începând de 1949, unele femei cu copiii lor au primit aprobarea de a emigra la soţii lor rămaşi după prizonierat de război, în Germania occidentală. În anii după 1970, printr'o convenţie secretă între cancelarul federal Helmut Schmidt şi şeful statului român Nicolae Ceauşescu, emigrarea sub titlu de împreunare de familii luase proporţii crescânde.

După prebuşirea regimului totalitar comunist din România, începând cu anul 1990 a avut loc exodul de masă a saşilor din Ardeal, în Republia Federalâ Germania. După scurt timp, în 1992 au rămas doar 65 persoane de origine germană în Homorod, din care în continuare până în 1994 a plecat şi restul, rămânând în sat doar 10 persoane.

Această populaţie germană atât de micşorată nu mai are un oficiu parohial propriu. Cartea familială a comunităţii religioase evanghelice/germane a fost însă păstrată de către custodele bisericesc onorific Andreas Bloos. În 1994, această carte a fost integral copiată, iar copiile puteau fi exportate în RFG.

Aici, datele au fost digitalizate servind drept bază pentru prezenta carte familială a localităţii Hamruden, fiind complectate şi amplificate suplimentar prin declaraţiile făcute în fişe interogatorii de către saşii foşti homorozeni, dispersaţi în prezent în Germania şi alte ţări din lume.

Astfel, prezenta carte familială constitue o funcţie de "punte genealogică" între trecut şi prezent, între patria veche şi patria nouă.

Ediţia online a cărţii o mulţumim cunoştinţelor tehnice şi bunăvoinţei prieteneşti a domnului Herbert Juling de la Asociaţia Genealogiei Computerizate.

Waiblingen, în octombrie 2002
Harald Lienert